Ce este GPL

 

 

Ce este gazul petrolier lichefiat (GPL) ?

 

GPL (gaz petrolier lichefiat) este un amestec de hidrocarburi gazoase, formate în principal, din propan și butan si este derivat atât din procesul de extracție al gazelor naturale, cât si din rafinarea țițeiului brut.

GPL poate fi transportat cu ușurință prin orice mijloace: maritim prin intermediul vapoarelor si terestru cu cisterne auto și vagoane.

Datorita puterii sale calorifice ridicate și a versatilitătii sale, GPL-ul este unic, sigur și ecologic.

GPL este un combustibil modern și de încredere utilizat în multe medii și aplicații.

Importanta GPL-ului si dezvoltarea pietei

Din 1996, ButanGas România este una dintre cele mai mari companii de distribuție de GPL de pe piața românească. La baza activității companiei se află echipa ButanGas care în cei peste 20 ani din România, a înregistrat numeroase realizări și și-a concentrat întreaga atenție asupra Clienților, oferindu-le garanția celor mai eficiente servicii de calitatea superioară, a celor mai sigure și de încredere produse.

Utilizarile GPL

e Gazul petrol lichefiat (GPL) este o sursă de energie extrem de versatilă, ușor de utilizat, economică și ecologică.
Se folosește în diverse domenii, de la sectorul casnic la cel industrial, agricol, auto.

GPL-ul pentru uz casnic:
În domeniul casnic,acest tip de utilizare îndeplinește toate necesitățile de ordin energetic ale unei familii (gătit, apă caldă, încălzire, răcire, electricitate).
De asemenea, GPL-ul oferă utilizatorului final posibilitatea de auto-gestionare în totalitate a sistemului, a folosirii și întreținerii acestuia.
În ceea ce privește încălzirea, utilizarea caloriferelor electrice/unităților ventilo-convectoare cu cameră de combustie etanșă nu permite scăderea nivelului de oxigen din apartament și face posibilă eliberarea în exterior a reziduurilor de ardere, fără a polua aerul din locuință.
Răcire: de la cald la rece. Instalații cu preț redus care convertesc căldura produsă de GPL în frig, pentru răcirea spațiilor.
De asemenea, des întâlnită este și utilizarea aparatelor și dispozitivelor electrice alimentate cu GPL de uz casnic, cum ar fi frigidere, mașini de spălat/ uscătoare de rufe, mașini de tuns gazonul, radiatoare de exterior, aparate contra țânțarilor, încălzitoare pentru piscine, echipamente de spălat cu apă sub presiune, aspiratoare, generatoare de curent etc.

Rețele de conducte în orașe/ansambluri rezidențiale: instalarea de rezervoare dimensionate la cerere, distribuția locală prin conducte subterane și amplasarea de contoare pentru citirea consumului (cum ar fi consumul de metan) permit utilizarea GPL-ului în locații care nu sunt deservite de gaze naturale, cu costuri semnificativ mai mici pentru comunitate.

Alte utilizări: Hoteluri, Supermarketuri, Centre comerciale, Catering, Centre Fitness
Instalarea facilă și utilizarea imediată la prețuri competitive, randamentul constant, disponibilitatea unei energii versatile în diferite perioade ale anului, mereu prompt și fără costuri fixe, garantează promovarea utilizării GPL-ului în acest domeniu.

Sport/Cluburi sportive
Utilizarea GPL-ului este larg răspândită, de exemplu pentru baloane cu aer cald și structuri (terenuri de fotbal, piste de atletism etc.)unde, dat fiind faptul că sunt departe de rețeaua de gaze naturale și/sau costurile de conectare sunt prea mari, este convenabilă folosirea GPL-ului pentru încălzirea încăperilor mici și la dușuri.

Utilizare în domeniul agricol și zootehnic
Uscare (tabac, orez, sare, cereale, furaje, fructe etc.).
Prăjirea cafelei
Incinerarea deșeurilor provenite de la abatoare
Plivire prin ardere (distrugerea buruienilor din culturi -spre deosebire de produsele chimice, folosirea GPL-ului nu poluează solul și pânza freatică)
Ferme de păsări și porci (GPL-ul asigură distribuirea uniformă a căldurii și creșterea mai rapidă a animalelor, precum și o rată a mortalității mai redusă)
Sere (fertilizarea optimă cu carbon oferită de GLP crește masa frunzelor plantelor)

Utilizare în domeniul industrial/artizanal
Randamentul constant al produsului face ca GPL-ul să fie combustibilul ideal în anumite sectoare care necesită, în procesul de producție, o mare capacitate calorică și un randament continuu și constant la locul de utilizare.
Domeniile care sunt în prezent în plină dezvoltare în ceea ce privește utilizarea GPL-ului (câteva exemple):
alimentar, metalurgic, echipamente cu flacără, sticlărie, ceramică, metale prețioase, uscarea nămolului rezultat din ape uzate, procesarea marmurei, prelucrarea pielii, tratare galvanică, tratare termică a încălțămintei, materiale plastice pentru fabricarea ochelarilor, tratare termică a ambalajelor din nailon/plastic, uscarea vopselei, prelucrarea spumelor din plastic și producerea asfaltului, etanșare, lipire, uscarea mortarului, îndepărtarea vopselei în industria construcțiilor navale, camere frigorifice.
Agent propulsor pentru tuburi pulverizatoare (înlocuiește CFC-ul, gazul de seră care contribuie la distrugerea stratului de ozon, şi care a fost interzis prin Protocolul de la Montreal).

Co-generare/Tri-generare/Poli-generare
Datorită caracteristicilor sale, GPL-ul este extrem de convenabil pentru acest tip de conversie energetică în care energia primară, GPL-ul, poate produce căldură, electricitate și frig, reducând semnificativ pierderile, poluarea și costul facturilor la energie.
Poli-generarea (în proiecte actuale îndeosebi pentru sere) este procesul care nu numai că produce căldură, frig, electricitate, dar și recuperează emisiile de CO2 din arderea GPL-ului și le reintroduce în seră pentru o mai bună creștere a plantelor.

Sectorul auto
Lumea se mobilizează în a găsi alternative pentru combustibilii tradiționali (benzina și motorina) care sunt printre cei mai responsabili factori (25%) de poluare a aerului.